Mesajul judecatorului care trebuie sa actioneze

Fata de multor alti colegi, evolutiile recente nu mi se par surpinzatoare si nicidecum revoltatoare. Ele intra previzibil in dinamica conflictului dintre societate si justitie, inceput de mult, alimentat interesat de structurile politice succesive dar si de excesele si derapajele sistemului judiciar,  ajuns la intensitatea maxima abia in conditiile crizei economice actuale. 

De la sfarsitul anului 2008 era evident ca justitia urma sa faca fata la doua presiuni majore, celei  financiare si celei sociale.

Subfinantarea justitiei este o constata a ultimelor guvernari. In 2008 bugetul instantelor a fost mai mic decat bugetul din 2007, iar in 2009 acesta reprezinta deja doar 70% din necesarul minim de functionare al instantelor.  Blocarea totala a functionarii instantelor in 2-3 luni este iminenta, pana atunci cazand pe rand de la finantare de catre instante cheltuielile de transport, diurna, chirie, decontari, toate fiind de natura sa dea o si dimensiune subiectiva, resimtita la nivel personal, crizei economice grave pe care o traverseaza instantele. Intregul sistem judiciar este in haos, iar lipsa banilor pentru activitatile cele mai banale, cum ar fi plata luminii, telefonului, hartiei de scris ori transportul dosarelor este doar un aspect al acestei stari de lucruri. Judecatorii si procurorii sunt bulversati de turnura agresiva pe care au luat-o dezbaterile din spatiul public. Stabilitatea si siguranta statutului lor material si nu nu numai fac obiectul unor dezbateri publice belicoase, ceea ce determina pe langa un val de plecari intempestive din sistem, un sentiment profund de dezamagire, incertitudine si furie mocnita. Opinia publica este otravita cu mesaje publice care isi propun defaimarea si decredibilizare colectiva a corpului profesional al judecatorilor si procurorilor, venind fie dinspre mediul politic dar mai ales dinspre cel sindical. 

Reactia mediului profesional la aceasta presiune din toate partile este una total inadecvata. Reprezentantii sistemului judiciar, fie ca e vorba de Consiliul Superior al Magistraturii, fie ca e vorba de asociatii profesionale, si-au dovedit incapacitatea de a interveni  si echilibra o evolutie publica care in multe momente a luat forma unei furii populare. 

Exista multa ipocrizie in discursurile publice care vin dinspre magistratura si care se concentreaza exclusiv in jurul a catorva valori imprecise (independenta, autonomie, reputatie, putere in stat), eludand in mod intentionat problemele mult mai concrete si imediate care tin de aspectele materiale ce pot garanta acele principii. Este un discurs dublu, pentru ca in timp ce in interiorul corpului profesional sensibilitatile privesc mai ales salarizarea, pensia, sporurile, alte drepturi, in mod public tot efortul de lobby se limiteaza la aspecte extrem de vagi. Este si un discurs fals, pentru ca nu pacaleste pe nimeni, dimpotriva creaza reactii publice de repulsie. Este unul din motivele pentru care in contextul negocierilor dintre guvern si sindicate magistratii sunt cei care au pierdut pe toata linia. Refuzul arogant de pana acum al CSM si AMR de a participa la lucrarile comisiei speciale de la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale care pregateste bazele viitoarei legi unice de salarizare din sistemul bugetar au facut posibil de pilda ca un judecator de tribunal sa fie echivalat, in logica abracadabranta a acestei legi, cu un sef de garaj, fie el si colonel de la Administratia Nationala a Penitenciarelor.

Afirm cat se poate de raspicat ca preocuparea judecatorilor si procurorilor pentru conditiile lor materiale este legitima, naturala si morala. Daca la nivel individual fiecare isi negociaza cum crede de cuviinta preocuparile si ingrijorarile, este neproductiv sa extinzi teatrul simularii unor principii inalte la nivelul corpului profesional.  Intr-o logica a normalitatii, toate revendicarile si preocuparile de natura salariala ale magistratilor ar trebui promovate in mod public de entitatile reprezentative (CSM, procurorul general al romaniei, presedintele ICCJ, asociatii profesionale), fara fumuri principiale si fara frica compromiterii principiilor tari ale organizarii justitiei in statul de drept, pe care desigur cu totii la imbratisam. Este nevoie ca mesajele venind dinspre magistratura sa fie oneste si sa nu-si propuna sa pacaleasca opinia publica. Suficientei MJCL, abuzurilor Guvernului si presiunilor mediului sindical nu le pot fi opuse doar declaratii de independenta, fie ele imbracate si in forma eleganta a sesizarii Curtii Constitutionale, ci solicitari pragmatice, realiste, cifre si calcule, revendicari si amenintari. 

Aceasta este regula, ne place sau nu ne place dupa ea se rescrie echilibrul de forte in noul stat al crizei economice care este Romania. 

Judecatorii nu trebuie sa dezerteze ci dimpotriva sa-si gaseasca energii de rezistenta in organizare, coeziune si solidaritate. Actiunile individuale de revolta pripita sunt neproductive, solutia este miscarea de de agregare si organizare interna catre forme adaptate la specificul presiunilor actuale. Judecatorii trebuie sa fie gata de actiune, insa nu sub forma lamentarilor individuale ci asumandu-si deschis dimensiunea publica si sociala a interventiei lor, intr-o forma colectiva, unitara, organizata si, mai ales, onesta cu propriile ei obiective.